Circa un an de zile, Nicolae Dobrin n-a mai fost notat de ziarul “Sportul”. Explicaţii s-au dat în fel şi chip, însă nici una exactă. Tot Gâscanul a fost cel care a povestit-o:

“Dinamo Bucureşti susţinea aici, la Piteşti, un meci de campionat cu noi. Eu şi Radu Nunweiller eram vizaţi pentru o nouă convocare la lotul naţional. Dar, am aflat cu un ceas mai devreme, locuri pentru amândoi nu prea ne găseau. Nu-ncăpeam amândoi: ori eu, ori el! Cronicarul “Sportului” fusese desemnat medicul Romulus Balaban. Cred c-am făcut un meci foarte bun. Mi-a ieşit aproape totul. Am dat şi un gol. Oricum, am fost peste bunul meu amic Radu. Când am citit cronica meciului din “Sportul” de-a doua zi, m-am crucit: Dobrin – 7; Radu Nunweiller – 9!

Am crezut că pică, în clipa aceea, cerul pe mine. M-am făcut alb ca varul, am simţit că ma ia cu fiori. Mai greşeşte omul, că de, e om, nu maşină, dar nici chiar aşa. În cazul în speţă, nu cred să fi fost vorba de-o simplă scăpare. A fost mai degrabă rea intenţie. Bine dom’le – m-am gândit – dar unde s-a dus imparţialitatea cronicarului de fotbal, pe apa … Argeşului? Cum nu prea sunt dus la biserică, în anumite situaţii, m-am decis să-i spun în faţă ce aveam pe suflet. Cel puţin să mă răcoresc. Am pus imediat mâna pe telefon. De la club mi s-a spus că ziaristul de la “Sportul” nu plecase încă din Piteşti. Am urcat în maşină şi în trei minute am fost la poarta  clubului. “Cronicarul – doctor” nu plecase, într-adevăr. Nu m-am abţinut să nu i-o spun pe şleau: “În loc, tăticu’, să-ţi faci meseria, c-am auzit că eşti medic, umbli hai-hui prin ţară. Cât te pricepi la medicină, nu ştiu. Dacă eşti şi ca doctor cum eşti ca ziarist sportiv, m-am lămurit. De-aia moare lumea pe capete!”. Şi i-am trântit uşa-n nas…”